Deseori credem ca suntem gandurile sau emotiile noastre. Fals !
Daca acum treci printr-o stare de tristete, tot ceea ce ai de facut este sa o accepti, realizand ca nu toate gandurile sunt adevarate.
Acceptarea nu inseamna resemnare. Acum 3 ani am traversat un moment nefericit din viata mea,
am ales sa plang, sa sufar, dar sa accept situatia ca pe o normalitate a ceea ce simt.
De obicei luptam cu starea, in loc sa acceptam ceea ce simtim ACUM. Starile, gandurile, emotiile, vin si pleaca, sunt asemenea unor trenuri care trec prin garile de pe traseul lor. Unele dintre ele stau atat cat vor ele (sau noi sa le permitem sa stationeze), dar nu are rost sa ne opunem lor. Tot ce
trebuie sa faci este sa practice observarea gandurilor. Gandurile vin si pleaca ca un tren intr-o gara, uneori se misca repede, alteori mai incet, trec repede prin gara, nici macar nu se opresc acolo si alte dati te lasi dus de ele. Uneori sunt trenuri negative si uneori sunt trenuri positive,
care plac si mintii noastre. Solutia de a minimiza ingrijorarea este de a fi mai atent la ce tren ii dai voie. Nu trebuie sa permiti oricarui tren care trece prin gara sa-l lasi sa treaca, ci sa-l opresti inainte. Este atat de simplu, doar respecta cei trei pasi: Primul pas este sa observe acel tren, al
doilea pas este sa-l identifici ca pe un gand pe care il ai si al treilea pas este sa iti dorescti sa-l privesti plecand, fara a te implica in asta. Asta este tot ! Repeta de fiecare data cand un gand iti trece prin minte, lasa-l sa plece si vei observa ca este mult mai bine si ca ceea ce se intampla este
bine. Dar ce se va intampla daca esti intr-un tren gand scapat de sub control ? In primul rand nu il poti opri, dar poti sari dintr-un tren in altul. Gandurile creaza emotii. Schimba-ti gandurile catre altceva si va fi mult mai bine ! Sa iti mai dau un exemplu pentru a fi mai bine inteles. Daca
esti afara si a inceput sa ploua, te vei uda. Tu alegi sa accepti aceasta situatie si extrapoland sa accepti tot ceea ce nu poti schimba. Ceea ce vei constata este ca sa nu lasi starile pe care le traversezi sa preia controlul actiunilor tale. Dar, ce inseamna Control ? Hai sa ne intoarcem la
exemplul de mai sus. A inceput sa ploua, picaturile de ploaie vor incepe sa te ude, iar prima ta reactie este ca tu sa te protejezi de ploaie adapostindu-te intr-un loc ferit. Si acum mai tehnic vorbind, Reactia ta fireasca, este de a te proteja la stimulul ploaie. Distanta intre Stimul si
Reactie este Controlul. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa fi atent la ce se intampla cu tine, sa observi fiecare detaliu, sa accepti ceea ce nu poti schimba, fara sa judeci si sa iei decizia de a te adaposti de ploaie. In concluzie observa lucrurile pe care nu le poti controla, fii sincer si lasa la o
parte ce nu poti controla, pentru ca daca vei face asa, vei avea mai multe optiuni si mental iti va fi mult mai bine. Gandurile noastre nu sunt actiuni, sunt doar ganduri. Solutia este de a fi atent si cum altfel mai bine decat sa-ti opresti gandurile, chiar daca gandurile sunt creative, dar ele pot
aduce uneori si situatii nedorite.
Cum faci sa eviti gandurile negative ?
Propune-ti sa le obervi si sa nu le iei in serios. Concentreaza-te pe un singur subiect, acest subiect fiind numit ancora. Te poti concentra pe respiratia ta, pe corpul tau sau chiar pe un obiect pe care il tii cu tine. Atunci cand gandurile tale vor reincepe sa alerge prin mintea ta, tu vei alege sa te intorci catre ancora.
Tu esti si fara acele ganduri. Daca as pierde tot ce am agonisit, as vedea ca nu am pierdut totul,
pentru Tu vei ramane TU. In loc sa ne mai gandim la ce merge asa cum nu ne-am fi dorit sau la
ce anume a mers asa cum nu ne-am dorit, iti propun sa incepi sa te gandesti la ce a mers bine si
la ce va merge bine de acum incolo. Cum poti face asta ? Citeste tot ce iti iese in cale, asculta
audio-book-uri, articole, etc. Incepe sa vizualizezi clipuri YouTube cu scopul de a dezvolta o
expertiza sau chiar sa inveti ceva pe care sa-l poti aplica in viata ta. Imediat ce stii ce ai de
invatat, intreaba-te cum o vei face. Pentru ca unii dintre noi putem fi pe auditiv, altii pe vizual,
unii vor sa citeasca, oricare ar fi modul, important este sa o faci in cel mai natural mod pentru
tine. Aplicand acest mod, te vei simti pasionat si te va incuraja in demersurile tale de dezvoltare.
Tot ceea ce ne perturba este o adevarata oportunitate pentru schimbare, deoarece ceea ce se intampla, ne oblige sa schimbam ceea ce faceam pana acum pe pilot automat, inconstient. Nici nu ne dadeam seama ca le faceam de fiecare data. Nu putem anula aceste tipare. Uneori aceste
perturbari apar atunci cand pierdem pe cineva drag, pierdem locul de munca sau uneori suntem fortati de o situatie complexa. Te trezesti, te duci la munca si deseori nu mai realizezi cum faci, pentru ca faci zilnic si tot ceea ce se intampla este in subconstientul tau. Acum cand toate aceste
tipare incep sa dispara, suntem capabili de a ne crea o noua identitate, de a avea o noua realitate care ne va ajuta sa facem schimbari majore in viata noastra si ne determina sa fim o persoana noua, avand oportunitatea de a te transforma intr-o varianta mai buna. Odata ce ai inceput sa
schimbi un obicei, il vei schimba si pe urmatorul si mai departe pe urmatorul si tot asa si pe parcurs se va intampla ceva ce credeai ca este inimaginabil. Orice perturbare de la viata ta normala, este o oportunitate de a te dezvolta. Gandeste-te cate idei sau proiecte le-ai pus deoparte,
care ti-ar fi placut sa la faci, ti-ai fi dorit sa ai timp pentru ele si nu le-ai facut. Pot fi hobbie-uri
pe care le ai dar nu te-ai mai concentrate asupra lor sau sa inveti o limba straina. Cand vei
intelege ca in viata nu ti se intampla tie, ci se intampla pentru tine si alti oameni, atunci esti pe
drumul cel bun. Mare parte dintre noi se lupta sa accepte acest concept, dar trebuie sa credem ca
este extrem de ridicol pentru ca ni se intampla din nou si din nou in vietile noastre si pentru ca ne
spunem ca mai greu de atat nu poate fi sau nu mi s-a mai intamplat asa de rau niciodata,
intotdeauna se va incheia prin ceva ce se va intampla bine, ceva care nu ne-am fi asteptat, gasind
o noua cale, o noua solutie. Alege sa te concentrezi pe experiente pozitive, nefacand acest lucru,
atunci din pacate iti vei pierde timpul cu ganduri care te vor ingrijora sau te va face sa te simti
fara rost si vei deveni nelinistit si plicitisit. In schimb poti sa iti creezi un tablou al viziunilor sau
un tablou al unor experiente invatate in trecut, invatand sa iti traiesti viata ca intr-un joc. Alege
sa iti imaginezi o viata perfect implinita, in care prosperitatea ta financiara, alaturi de sanatatea
fizica, mentala, emotionala, dragostea de sine, arta, scrisul, cantatul, dansul sa iti bucure viata ta.
Niciodata nu lasa timpul sa treaca fara ca tu sa evoluezi, simtindu-te blocat, nelinistit in loc sa te
simti cu un scop constructiv. Scopul tau principal este de a gasi tipare noi, obieceiuri noi si sa iti
concentrezi atentia si energia pe ce simti ca iti place sa faci. Pentru marea majoritate a oamenilor,
haosul, dezordinea din jurul lor, cred ca asta este tot, traind intr-o stare de reactivitate, fiind in
permanenta expusi gandurilor si emotiilor pe care le experimenteaza. Toti acesti oameni sunt
controlati de vocile interioare auzind doar ingrijorari despre absolut orice, ajungand sa se critice
pentru orice fac gresit simtindu-se vinovati, furiosi pe orice a iesit gresit. Autoconstientizarea te
ajuta sa iti traiesti mai bine emotiile si sa incepi sa iei deciziile cele mai bune. Puterea de a
observa si redirectiona gandurile, emotiile si comportamentele este atunci cand constientizarea se
intoarce in present, atunci cand acorzi atentie la ceea ce se intampla acum. Retine ca nu are sens
sa te concentrezi asupra ce alti oameni fac sau asupra la ceva ce s-ar putea intampla in viitor. Din
pacate foarte multe personae au obiceiuri rele, de a se gandi la trecut si de a se ingrijora despre
viitor. Odata ce ai devenit constient de momentul prezent, vei avea oportunitatea de a observa ce
gandesti si desigur sa schimbi putin pentru a te simtii bine. Trecerea de la starea de ingrijorare,
tristete, mahnire, acestea sunt niste etape ale schimbarii. Daca se intampla ceva gresit, nu te mai
judeca, nu judeca situatia si nu iti spune “Ce am facut gresit, ce este gresit cu mine ?” Trebuie sa
intelegi ca face parte din experienta ta, ca este normal, asa ca nu te judeca ceea ce faci. Cu cat te
concentrezi mai profund pe ceea ce ai facut gresit, cu atat trenul va scapa si mai mult de sub
control.
Cu cat te vei concentra pe activitati noi, cu atat creierul nostru ii va fi mai usor sa se urce
in trenul bun, in trenul care te va duce catre frumusetea vietii.
Drum bun !